duminică, 29 iulie 2012

ARC-170 Fighter - Revell

Seria Star Wars este bine reprezentata de catre firma Revell care pe langa kiturile clasice, pentru cei pasionati de seria de filme ale marelui regizor George  Lucas, a scos o intreaga serie de "kituri usoare" care sa umple vitrinele celor care doresc sa le aiba in colectie fara a fi cine stie ce mari modelisti si fara a fi nevoie sa devina. Tot din categoria Easy Kit, ca si Darth Vader's Tie Fighter , Milenium Falcon si X-wing Fighter, este si ARC-100 Fighter kitul fiind unul simplu si care nu necesita lipici si nici vopsele.
Kitul are piesele prevopsite se afla pe patru rame din plastic alb si o rama din plastic transparent cu geamul cockpitului.

 Kitul fiind unul simplu si instructiunile de montaj sunt simple, dar suficient de calre chiar si pentru un incepator.
 Kitul a suferit mai multe spalari cu vopsea de ulei neagra diluata cu neofalina (benzina de brichete). Pentru zonele deja vopsite cu negru am facut spalarea cu unul dintre lichidele special concepute de cei de la Vallejo, respectiv "Wash black shade". In felul asta am scos in evidenta atat panourile cat si restul detaliilor aflate pe nava de lupta. Pentru siguranta am lipit piesele intre ele cu Contacta Profesional de la Revell. La final am lacuit nava cu lac semilucios, acrilic, de la Vallejo.




Cuirasatul Bismarck produs de Amati - Numerele 61-70

Piesele fotodecupate in placa din alama aflata alaturi de revista cu numarul 70 continua seria de piese dedicate arboradei. O sarma din alama cu diametrul de 0,5 , doua bucati de sarma ce vor deveni oarece aerisiri si o piesa din rasina sunt piesele venite odata cu revista.

Prins in alt proiect n-am lucrat nici ceea ce a pus la dispozitie Hachette in numarul 69.  Acest numar vine cu piese dedicate arboradei. Pe langa placuta din alama fotodecupata, in pachet se mai afla doua baghete rotunde de diametre diferite si o teava din cupru.
Au trecut 68 de saptamani de la aparitia primului numar si ne aflam la numarul 68, numar care contine pe langa placuta de alama cu fotodecupaje si trei piese din rasina. Calitatea proasta a celor trei piese din rasina se poate vedea cu usurinta. Cele doua jumatati ale matritei sunt decalate rezultand piese asimetrice. Nashpa! 
Numnarul 67 aduce cu el piese din stiren asezate pe o rama, mai putin doua dintre ele care sunt separat prinse in ambalaj. Pentru lipirea celor doua jumatati si a partii frontale am folosit "Contacta" de la Revell. Are avantajul ca daca lufturile sunt mai mari umple in mare parte spatiile goale. Dupa lipire, la un minim consult am constatat ca va trebui sa folosec chit la imbinarea cu piesa frontala. Pentru asta am folosit "Plasto" tot de la Revell. Dupa uscarea chitului a urmat slefuirea cu hartie abraziva cu granulatie mica. Dupa slefuire s-a pierdut textura un pic rugoasa existenta in original pe piesa, textura ce trebuie refacuta pentru ca diferenta intre ea si suprafata devenita lucioasa se va vedea urat la vopsire. Pentru a reface aspectul usor rugos al ansamblului am folosit diluant nitro si o pensula cu perii tari si taiati drept. Am aplicat diluantul pe piesa, diluantul a imnuiat superficial plasticul si cu pensula, tamponand cu varful perilor, am refacut textura astfel incat sa semene cu cea originala.  Am folosit Plaso tocmai pentru ca se comporta la fel ca si stirenul in contact cu nitro (se inmoaie) spre deosebire de alte tipuri de chituri (rasina sau acrilice) care vor ramane dure si nu pot fi texturate prin metoda simpla mai sus mentionata.

Desi am achizionoat numerele in fiecare sambata direct de la Imedio ca sa nu mai caut prin chioscuri pe unde  nu prea mai sunt aduse, n-am apucat sa mai lucrez din lipsa de timp. Seria de fotodecupaje an-a incetat acestea venind si in numarul 64 si in numarul 65. In numarul 66, pe langa o mica placuta cu doua piese fotodecupate, mai exista doua sarme din alama pentru confectionarea unor scurgeri cat si o punguta cu mici belciuge din cupru.
Chioscurile din zona mea au oarece probleme cu achizitionarea revistei asa ca am cumparat numarul 63 de la Imedio Orhideea.  "Prins" cu alta lucrare de sfarsit de saptamana (Campul de lupta) n-am lucrat nimic lagat de Bismarck. Fotodecupajul din acest numar are o multime de piese ce trebuiesc montate impreuna formand un impresionant ansamblu. Felicitari tuturor celor care, incepatori fiind, au finalizat cu brio ansamblul. 

Cu numarul 62 reincepe seria de fotodecupaje. In acest numar placa fotodecupata contine piesele pentru peretii suprastructurior. Dupa profilarea placii mi-a ramas un mic luft in partea din fata, luft pe care va trebui sa-l umplu cu ceva balsa sau placaj subtire. Exista si varianta scurtarii peretilor laterali sau a indoirii acestora peste piesa din spate. Inca nu m-am decis in ce fel voi rezolva problema.

Numarul 61 continua cu cu alte doua bucati de punte ce vin montate pe suprastructuri. Puntea este frumos gravata cu laser in furnir de 0,7 mm. Piesele par destul de fragile si se pot rupe destul de usor la manipulare. Se pot repara destul de usor prin lipirea cu aracet doar ca va trebui facuta o intaritura pe spate. O bucata de hartie poate tine loc de intaritura fara nici o problema. Dupa lipire se slefuieste suprafata cu hartie abraziva, se freaca cu lemn de brad si se da cu ulei de in. Reparatia aproape ca nu se va vedea. Ca lucrare sunt un pic in urma dar si aceste punti vor fi lucrate ca si cea de la numarul precedent. Va urma o perioada un pic mai relaxanta pentru mine la finele saptamanilor ce vor urma asa ca usor, usor voi ajunge cu lucarea la zi.